„Cetățenii nu pot avea o privire de ansamblu asupra bugetului“, motivarea CCR care ucide inițiativa populară

O decizie a Curții Constituționale, publicată săptămîna trecută în Monitorul Oficial, lovește direct în unul dintre puținele instrumente prin care un cetățean obișnuit mai poate forța o dezbatere parlamentară fără să treacă prin filtrul partidelor. Motivarea sună tehnic, aproape administrativ, dar efectul ei este brutal: orice inițiativă legislativă cetățenească ce ar presupune cheltuieli suplimentare de la buget poate fi respinsă din start, indiferent cât de legitimă este cererea și indiferent câți oameni au semnat-o.

De această dată, la mijloc a fost o inițiativă depusă de peste 153.000 de români din 12 județe, prin sindicatele din învățământ, care cereau lucruri deloc extravagante: salarii mai mari, prime de instalare pentru profesorii din zone defavorizate, burse pentru studenți, plata la timp a banilor câștigați deja în instanță.

Curtea a spus, în esență, că nu contează câți oameni au cerut asta și nici cât de întemeiată e cererea — pentru că un cetățean simplu, spre deosebire de Guvern, „nu poate avea o privire de ansamblu” asupra banilor publici.

O interpretare care extinde interdicția mult peste litera Constituției

Constituția interzice cetățenilor să inițieze legi pe „probleme fiscale“ — o formulare care, citită firesc, se referă la taxe, impozite, contribuții. Curtea a decis însă că această interdicție trebuie citită mult mai larg: nu doar ce înseamnă o taxă nouă, ci orice măsură care ar genera „o creștere majoră a cheltuielilor publice“, chiar dacă nu atinge nicio taxă și niciun impozit. Practic, judecătorii au transformat o interdicție restrânsă, gândită să împiedice cetățenii să inventeze taxe noi, într-o interdicție generală care acoperă aproape orice cerere cu impact financiar — salarii, sporuri, vouchere, burse. Argumentul folosit este că o creștere a cheltuielilor ar obliga, la un moment dat, la o creștere a fiscalității pentru acoperirea lor, deci intră tot în sfera „fiscală“. Este un raționament în lanț care, dus la capăt, ar putea bloca aproape orice inițiativă cetățenească ce presupune bani, pentru că aproape orice cerere presupune, într-un fel sau altul, bani.

Motivarea Curții spune, fără ocolișuri, că oamenii „nu pot avea o privire de ansamblu nici asupra veniturilor și nici asupra cheltuielilor bugetare“ pentru a evalua obiectiv dacă statul își permite anumite măsuri. Doar Guvernul, se arată în decizie, ar deține datele și mecanismele necesare.

Numai că exact acesta este rolul dezbaterii parlamentare — locul unde o inițiativă cetățenească ar fi trebuit să fie analizată, corectată, eventual respinsă motivat de către aleși, nu blocată din start pe motiv că inițiatorii ei nu au acces la aceleași informații ca Ministerul Finanțelor. Dacă argumentul lipsei de expertiză tehnică ar fi suficient pentru a interzice inițiativa cetățenească, atunci instrumentul în sine își pierde sensul: legea fundamentală cere 100.000 de semnături tocmai pentru că presupune că presiunea populară, nu expertiza bugetară individuală a fiecărui semnatar, este cea care legitimează o astfel de inițiativă.

Cererile respinse de facto, unele dintre ele minime

Merită spus limpede ce anume a fost blocat prin această interpretare. Nu vorbim despre pretenții exorbitante, ci despre lucruri precum o primă de instalare de trei salarii pentru profesorii care aleg să lucreze în zone defavorizate sau izolate, unde sistemul de învățământ oricum se confruntă cu lipsă acută de personal.

Sau despre plata integrală, într-o singură tranșă, a unor sume pe care angajații din învățământ le-au câștigat deja în instanță — bani datorați, stabiliți printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu o cerere discreționară. Sindicaliștii care au inițiat proiectul, Simion Hăncescu de la FSLI și Marius Nistor de la FSE Spiru Haret, au avertizat că măsurile de austeritate impuse anul trecut în educație se bazează pe calcule pur contabile, rupte de realitatea din sistem.

Curtea nu a intrat deloc în această dezbatere de fond — nu a analizat dacă cererile sunt justificate sau nu, ci le-a scos pur și simplu de pe masă, pe criterii de formă.

Riscul real al acestei hotărâri nu se oprește la profesori. Odată stabilit acest standard, orice inițiativă cetățenească viitoare care ar cere fonduri suplimentare pentru sănătate, pentru pensii, pentru protecție socială sau pentru orice alt domeniu public poate fi respinsă cu exact același argument: că presupune „o creștere majoră a cheltuielilor publice“ și că cetățenii nu pot evalua sustenabilitatea ei. Cu alte cuvinte, singurul tip de inițiativă legislativă populară care mai are șanse reale să treacă filtrul CCR este cea care nu costă nimic — o categorie extrem de îngustă de subiecte, într-o țară unde majoritatea nemulțumirilor publice au, într-un fel sau altul, o componentă financiară.

Instrumentul inițiativei legislative cetățenești rămâne, teoretic, în Constituție. Practic, după această decizie, el a fost golit de cea mai mare parte a utilității sale.

Gabriel MICU