UE pregătește cea mai dură reformă agricolă din ultimii 30 de ani

• PAC fără plasă de siguranță • Ce se întâmplă cu fermele și GAL-urile din Muntenia • Bruxelles-ul vrea să înghită agricultura României într-un „fond comun” • Bani mai puțini, reguli mai dure • Cum riscă Muntenia să piardă miliarde din agricultură • Cum poate Bruxelles-ul să distrugă LEADER, singurul program care chiar a funcționat în satele din sud.

O nouă furtună se adună deasupra agriculturii românești, iar efectele ei lovesc din plin satele din Muntenia. Pentru perioada 2028–2034, Comisia Europeană pregătește o reformă radicală a Politicii Agricole Comune (PAC) care, sub pretextul „simplificării”, riscă să însemne pierderea autonomiei, reducerea fondurilor sigure pentru fermieri și dispariția unor programe esențiale pentru dezvoltarea rurală.

Noua viziune de la Bruxelles propune includerea PAC într-un așa-numit „Fond comun”, alături de alte politici europene, gestionat printr-un plan unic de parteneriat național și regional. Pe hârtie, conceptul pare modern și flexibil. În realitate, agricultura riscă să devină doar un capitol într-un buget general, unde va concura direct cu infrastructura, educația sau sănătatea pentru aceiași bani europeni.

Proiectul de regulament include o listă amplă de intervenții finanțabile: plăți directe, sprijin cuplat pentru venit, investiții, măsuri de agromediu, instalarea tinerilor fermieri sau instrumente de gestionare a riscurilor. România susține însă ferm că aceste măsuri trebuie să rămână într-o Politică Agricolă Comună distinctă, cu buget separat și doi piloni clari, așa cum funcționează și în prezent.

Motivul este esențial pentru sudul țării. Plățile directe reprezintă coloana vertebrală a veniturilor agricole. Orice diluare a PAC într-un fond comun lasă fermierii – mai ales din județe precum Călărași, Ialomița, Teleorman, Giurgiu sau Prahova – fără predictibilitate și fără siguranță financiară. Într-o regiune puternic dependentă de agricultură, instabilitatea bugetară poate avea efecte în lanț.

Un alt punct fierbinte este respingerea plafonării și a degresivității plăților directe. Autoritățile române avertizează că aceste măsuri lovesc exact în fermele medii și mari, cele care asigură producția constantă și securitatea alimentară. În Muntenia, unde exploatațiile agricole susțin economia locală și locurile de muncă din mediul rural, plafonarea riscă să descurajeze investițiile și să reducă competitivitatea agriculturii românești în raport cu alte state membre.

Și mai problematică este propunerea Comisiei de a introduce regula de execuție bugetară N+1, în loc de N+2 sau N+3, aplicate anterior. Pentru investiții în irigații, drumuri agricole, ferme moderne sau unități de procesare locală, termenul devine nerealist. Consecința este clară: fonduri dezangajate și proiecte abandonate înainte să producă efecte reale în sate.

Cea mai mare îngrijorare vine însă din zona programului LEADER, unul dintre puținele instrumente care a generat dezvoltare concretă în comunitățile rurale din Muntenia. În noul cadru financiar, LEADER nu mai beneficiază de o alocare minimă garantată. Fără bani dedicați, Grupurile de Acțiune Locală riscă să dispară. Odată cu ele se pierde expertiza acumulată, parteneriatele locale și proiectele comunitare din educație, cultură, servicii sociale sau antreprenoriat rural.

Se pune sub semnul întrebării chiar esența LEADER: dezvoltarea „de jos în sus”, adaptată nevoilor reale ale comunităților locale.

Autoritățile române avertizează că orientarea excesiv economică a noii PAC ignoră specificul rural al regiunilor cu decalaje mari de dezvoltare. Direcționarea fondurilor doar pe criterii rigide, fără coerență teritorială și fără parteneriate între zonele mai dezvoltate și cele vulnerabile, riscă să fragmenteze și mai mult spațiul rural.

În Muntenia, unde diferențele dintre mediul urban și cel rural sunt deja profunde, aceste schimbări nu reduc decalajele, ci le adâncesc. Deși Comisia Europeană susține că integrarea PAC într-un plan unic aduce flexibilitate și coerență, România atrage atenția că prețul este mult prea mare: pierderea unui buget predictibil, slăbirea sprijinului pentru fermieri și destructurarea politicilor de dezvoltare rurală.

În timp ce negocierile continuă la Bruxelles, un lucru devine evident: pentru satele Munteniei și pentru fermierii din sudul României, această reformă nu este un exercițiu tehnic, ci o miză vitală. Dacă vocea României nu este ascultată, consecințele nu se vor vedea în rapoarte, ci în câmpuri nelucrate, ferme închise și comunități rurale fără viitor.

Gabriel MICU