România începe noul an școlar cu 4.321 de cadre didactice mai puține decât anul trecut
Ziarul Impact ·

Anul școlar 2026-2027 începe într-un context tensionat pentru sistemul de educație din România. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, numărul cadrelor didactice a scăzut cu 4.321 față de anul precedent, iar 3.208 dintre plecări s-au înregistrat în mediul rural. Învățământul liceal a pierdut 3.187 de profesori exact în anul în care numărul elevilor de liceu a crescut cu aproape 30.000.
Consecința directă se vede în clasă: numărul elevilor din învățământul primar și gimnazial care învață în clase simultane, cu un singur cadru didactic pentru mai mulți ani de studiu, a urcat de la 88.601 la 99.354, o creștere de peste 12% într-un singur an. La acestea se adaugă 425.491 de copii cu vârste între 7 și 17 ani aflați în afara sistemului de învățământ.
Salvați Copiii și Investimental lansează o campanie pentru mediul de afaceri
În acest context, Organizația Salvați Copiii și brokerul de investiții Investimental au lansat campania „Investiție în educație”, o inițiativă prin care invită companiile și investitorii să susțină financiar programele educaționale destinate copiilor vulnerabili, de la prevenirea abandonului școlar până la educație remedială și sprijin pentru familii.
„Sărăcia nu înseamnă doar lipsa resurselor, ci și lipsa perspectivelor. Atunci când un copil este obligat să aleagă între nevoile de astăzi și șansa de a învăța pentru mâine, viitorul său începe să se îngusteze”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii, care a subliniat că educația rămâne cea mai valoroasă investiție pe termen lung pentru societate.
Campania propune un produs simbolic inspirat din limbajul financiar, un ETF numit „Educația Tinerilor în Formare”, lansat la Bursa de Valori București. Portofoliul nu conține instrumente financiare, ci poveștile reale ale unor copii aflați în risc de sărăcie, iar utilizatorii site-ului Investimental pot direcționa o contribuție reală către campania Salvați Copiii.
„Investițiile la bursă se construiesc cu răbdare, consecvență și o perspectivă pe termen lung. În aceeași logică, educația este una dintre cele mai importante investiții pe termen lung pe care le putem face ca societate”, a explicat Valentina Berevoianu, CEO Investimental.
Salvați Copiii propune companiilor două module de finanțare construite pe bugetele reale ale centrelor de zi ale organizației. Un modul pentru 20 de copii costă 184.000 de lei pe an școlar, aproximativ 35.000 de euro, și acoperă un cadru didactic și un asistent social dedicați, masă caldă zilnică, rechizite și sprijin alimentar pentru familii de două ori pe an.
Costul pe copil ajunge astfel la 766 de lei pe lună, sub costul standard per elev prevăzut de lege, de 10.370 de lei pe an. Un al doilea modul, pentru 40 de copii, valorează 383.000 de lei pe an, circa 73.000 de euro, și presupune o echipă completă formată din coordonator de proiect, asistent social și cadru didactic. „Aproape 60% dintre familiile cu care lucrăm zi de zi nu își permit să susțină accesul copiilor la educație. Dincolo de taxe și rechizite, vorbim despre lipsa resurselor necesare pentru transport, hrană sau recuperarea decalajelor de învățare”, a declarat Iulian Trandafir, Președintele Salvați Copiii România.
Organizația își propune, pentru perioada 2026-2027, să sprijine 30.000 de copii prin programe de tip „Școală după Școală” și alți 30.000 prin dotarea școlilor și formarea cadrelor didactice.
Ținta: 200 de companii pentru primii 2.000 de copii
Salvați Copiii vizează mobilizarea a 200 de companii la nivel național, prag considerat necesar pentru a schimba parcursul primilor 2.000 dintre cei peste 26.000 de copii care nu au ajuns să fie înscriși la Evaluarea Națională din acest an. Implicarea companiilor se poate face fără costuri suplimentare din buget, prin contracte de sponsorizare în limitele Codului fiscal sau prin redirecționarea sumelor prin Formularul 177, precum și printr-un parteneriat multianual de trei ani și printr-un mecanism de „Matching Gift” prin care compania dublează donațiile angajaților.
„Educația nu este un gest punctual de caritate, ci cea mai sigură investiție pe termen lung în potențialul uman și în stabilitatea economiei noastre”, a spus Mihaela Lupu, CEO al UniCredit Bank, care a subliniat nevoia unui parteneriat strategic de durată din partea mediului de afaceri.
Analiza rezultatelor Evaluării Naționale din 2026 arată că doar 64,91% dintre elevii care au intrat în sistem acum nouă ani au reușit să obțină medii peste 5, cu diferențe de peste 40 de puncte procentuale între județe. În județul Călărași, ponderea mediilor peste 5 este de doar 43,06%, comparativ cu 84,06% în București.
La nivel național, mai puțin de jumătate dintre elevii care au susținut toate probele au obținut medii peste 7. Datele Eurostat pentru 2024 arată că 1,2 milioane de copii din România, 32,4% din totalul copiilor, trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar rata de abandon școlar este de 16%. Un studiu realizat de Salvați Copiii în vara anului 2025 arată că aproape două treimi dintre familiile din programele organizației nu pot acoperi cheltuielile legate de educația copiilor fără sprijin extern, iar 59% dintre acestea nu își pot ajuta copiii la teme.
Rezultatele testării PISA, publicate de OCDE pe 8 septembrie, confirmă decalajele sociale din educația românească: aproape jumătate dintre elevii de 15 ani se situează sub nivelul minim de competență la citire, matematică și științe, iar 7 din 10 elevi din familii vulnerabile au rezultate slabe la citire, față de 2 din 10 elevi din familii înstărite.
Potrivit organizației, costurile cumulate ale abandonului școlar înregistrat de generațiile care au început școala între 2005 și 2016 ating 107 miliarde de euro, peste o treime din PIB-ul actual al României.
Cristina ANDREI




