România a promis 1.600 de kilometri de rețele de alimentare cu apă prin PNRR. A construit doar 297 kilometri și spune că e un succes

Ministerul Mediului anunță jaloanele PNRR îndeplinite, dar numai după ce țintele au fost tăiate de aproape cinci ori

România trebuia să construiască, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, 1.600 de kilometri de rețele de alimentare cu apă și 2.500 de kilometri de canalizare în localitățile cu peste 2.000 de locuitori. Așa suna angajamentul asumat de țară în 2021, la începutul programului, într-un moment în care PNRR era prezentat drept șansa istorică de a rezolva decenii de restanțe la infrastructura de bază. Cinci ani mai târziu, realitatea din teren este cu totul alta.

După două runde succesive de renegocieri cu Comisia Europeană, țintele inițiale au fost coborâte la 288,3 kilometri de rețele de alimentare cu apă și 975 de kilometri de canalizare. Iar cifrele finale raportate de Ministerul Mediului arată că au fost recepționați 297 de kilometri de rețele de alimentare cu apă și 947 de kilometri de canalizare. Formal, România și-a îndeplinit obligațiile din PNRR. Practic, a reușit acest lucru doar pentru că bara a fost coborâtă drastic înainte de linia de sosire.

Cât de mare este de fapt reducerea

Diferența față de angajamentele inițiale este uriașă și merită pusă în cifre clare. Pentru rețelele de apă, ținta finală reprezintă mai puțin de o cincime din cea stabilită în 2021. Practic, din cei 1.600 de kilometri promiși inițial, România a ajuns să raporteze un succes la un obiectiv de sub 300 de kilometri, adică o reducere de aproape 82 la sută față de plan.

La canalizare, reducerea depășește 60 la sută, țara ajungând de la 2.500 de kilometri asumați la puțin sub 1.000. Puse cap la cap, cele două cifre arată că, din angajamentul inițial de 4.100 de kilometri de rețele noi de apă și canalizare pentru localitățile mari, România a construit efectiv puțin peste 1.240 de kilometri, adică aproximativ 30 la sută din plan.

Restul de 70 la sută nu a dispărut din statistici pentru că a fost construit, ci pentru că a fost scos din calcul.

Aceeași dinamică se repetă și în cazul localităților mici, unde nevoile sunt la fel de mari, dacă nu chiar mai mari, având în vedere infrastructura precară din multe comune. România își asumase inițial 400 de kilometri de rețele de canalizare și 12.900 de sisteme individuale de colectare a apelor uzate pentru așezările mici.

După renegocieri, țintele au coborât la 88,7 kilometri de rețele și 9.545 de sisteme individuale. Ministerul spune că a realizat 85 de kilometri de rețele și 10.387 de sisteme individuale, depășind astfel țintele finale renegociate. Din nou, un obiectiv atins pe hârtie, dar la o scară mult redusă față de planul original, undeva la aproximativ 21 la sută din numărul de kilometri promis inițial.

Explicația oficială pentru renegocieri ține de o combinație de factori deveniți familiari pentru majoritatea proiectelor mari de infrastructură din România: întârzieri în avizare, creșteri de costuri generate de inflație și de scumpirea materialelor de construcție, capacitate administrativă redusă la nivelul multor primării și operatori regionali de apă, precum și termenele strânse impuse de calendarul PNRR, gândit inițial pentru a se încheia în 2026.

Practic, autoritățile au ajuns în situația de a alege între a recunoaște oficial că țintele nu vor fi atinse, cu riscul pierderii banilor europeni aferenți, și a renegocia jaloanele la un nivel pe care îl puteau realiza. A doua variantă a fost aleasă, de două ori. Rezultatul este un program care raportează, tehnic, succes deplin, deși volumul real de infrastructură construită este de câteva ori mai mic decât cel promis populației în 2021.

Ce se întâmplă cu proiectele rămase în afara țintelor

Nu toate investițiile inițiate prin PNRR au dispărut odată cu renegocierile. Zeci de proiecte care nu se mai încadrează în noile ținte, mai mici, vor continua totuși, dar printr-o altă sursă de finanțare, Administrația Fondului pentru Mediu. Pentru aglomerările mari, AFM preia 81 de contracte, în valoare totală de 2,02 miliarde de lei.

Pentru localitățile mici, instituția preia alte 25 de contracte, cu o valoare de 331,54 milioane de lei. Sunt, cumulat, peste 2,35 miliarde de lei în proiecte care rămân angajamente reale, dar care ies din logica strictă a jaloanelor PNRR și intră într-un alt calendar, cu alte condiționalități și, foarte probabil, cu alte termene de finalizare.

Rămâne de văzut în ce ritm vor fi duse la capăt aceste contracte și dacă trecerea de la finanțarea europeană directă, cu termene stricte și penalizări clare, la administrarea prin AFM nu va aduce noi întârzieri pentru comunitățile care așteaptă deja de ani buni racordarea la rețelele de apă și canalizare.

O rețea construită nu înseamnă însă automat și un serviciu folosit. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a atras atenția că primăriile trebuie să se asigure că oamenii se racordează efectiv la sistemele finalizate. Este un avertisment care spune multe despre o problemă cronică a infrastructurii românești, unde rețele construite cu fonduri publice rămân uneori nefolosite pentru că locuitorii nu se branșează, fie din lipsă de bani, fie din birocrație, fie din neîncredere în calitatea serviciului.

Acest detaliu adaugă un nivel suplimentar de incertitudine peste cifrele deja reduse. Chiar și cei 297 de kilometri de rețele de alimentare cu apă și 947 de kilometri de canalizare raportați ca finalizați nu garantează, prin ei înșiși, că numărul corespunzător de gospodării are acces real la utilități. Rețeaua poate exista fizic, în timp ce racordarea efectivă rămâne un pas separat, dependent de bugetele locale și de voința fiecărei primării de a urmări procesul până la capăt.

Aici apare marele paradox al PNRR pentru sectorul apă și canalizare. România poate spune, oficial, că și-a îndeplinit țintele asumate prin plan. Dar aceste ținte sunt acum de câteva ori mai mici decât cele cu care țara pornea la drum în 2021. De la 1.600 de kilometri la 288,3 kilometri pentru rețelele de alimentare cu apă.

De la 2.500 de kilometri la 975 de kilometri pentru canalizare. Pe hârtie, obiectivele sunt bifate, rapoartele arată verde, iar jaloanele PNRR pot fi validate de Comisia Europeană. În teren, însă, mii de comunități din România continuă să aștepte infrastructura de bază care trebuia, potrivit planului inițial, să le schimbe radical condițiile de viață.

PNRR a promis, în 2021, o adevărată revoluție a apei și canalizării pentru localitățile românești, mari și mici deopotrivă. După două runde de renegocieri și ani de întârzieri, România a ajuns să sărbătorească îndeplinirea unei ținte de aproximativ cinci ori mai mică decât cea cu care a pornit. Întrebarea care rămâne deschisă este ce se întâmplă cu diferența, cu acei kilometri de rețea care nu se vor mai construi în cadrul PNRR și cu comunitățile care rămân, în continuare, fără apă curentă și canalizare, în ciuda unui program european gândit special pentru a le rezolva exact această problemă.

Marius BĂDRĂGAN