27 de spitale promise, doar șapte cu șanse reale, bilanțul sumbru al PNRR în sănătate

Ce trebuia să fie una dintre cele mai mari transformări ale sistemului medical românesc din ultimii treizeci de ani s-a încheiat cu o recunoaștere care spune totul despre modul în care statul român gestionează fondurile europene. Peste un miliard de euro destinat inițial spitalelor a dispărut pur și simplu din capitolul sănătate al PNRR, mutat acolo unde autoritățile au reușit, în sfârșit, să cheltuiască banii la timp.

Nu pentru că sănătatea nu mai avea nevoie de ei. Ci pentru că nimeni nu a fost în stare să-i folosească acolo unde fuseseră promiși.

De la 2,4 miliarde la puțin peste unu

În mai 2021, când România își prezenta planul la Bruxelles, capitolul sănătate arăta ca un moment de cotitură: 2,4 miliarde de euro pentru spitale noi și acces mai bun la servicii medicale. Era, la acea vreme, cea mai mare investiție într-un sistem sanitar care ieșea epuizat dintr-un val de pandemie și care avea nevoie disperată de infrastructură modernă.

Cinci ani mai târziu, promisiunea s-a evaporat la mai puțin de jumătate. Premierul interimar Ilie Bolojan a confirmat public ce se bănuia de multă vreme: banii au fost redirecționați succesiv către alte domenii, singura justificare fiind că acolo au putut fi cheltuiți în termen. Cu alte cuvinte, sănătatea nu a pierdut pentru că nu avea proiecte pe hârtie, ci pentru că statul nu a fost capabil să le ducă la capăt în ritmul impus de Comisia Europeană.

Mecanismul descris de Bolojan nu este o excepție izolată în cazul sănătății. Este, de fapt, simptomul unei probleme structurale a întregului PNRR românesc: banii merg acolo unde pot fi absorbiți rapid, nu neapărat acolo unde au fost gândiți inițial. Această logică de supraviețuire bugetară funcționează bine pentru statisticile de absorbție prezentate la Bruxelles, dar este devastatoare pentru domeniile care au nevoie de timp de pregătire mai lung, cum este cazul construcției de spitale, unde proiectarea, avizarea și licitațiile pot dura, singure, mai mulți ani.

Practic, sănătatea a plătit prețul rigidității termenelor europene combinate cu lentoarea administrației românești. Bolojan a enumerat cauzele fără ocolișuri: capacitate administrativă redusă, lipsă de specialiști care să gestioneze proiecte complexe, întârzieri repetate în luarea deciziilor. Sunt exact problemele despre care societatea civilă și organizațiile din sănătate au avertizat încă de la începutul programului, în 2021.

De această dată, însă, diagnosticul vine chiar din vârful Guvernului, ceea ce transformă o critică previzibilă într-o confirmare oficială a disfuncției. Este o diferență importantă: nu mai vorbim despre o suspiciune a societății civile, ci despre o recunoaștere asumată de instituția care ar fi trebuit, de fapt, să prevină exact acest scenariu.

Din 46 de spitale promise, doar câteva ajung la linia de sosire

Poate cel mai dureros episod al acestei povești este soarta marilor spitale regionale și județene. În februarie 2023, Guvernul aproba o listă de 27 de unități medicale ce urmau să fie construite prin PNRR, selectate dintr-un total inițial de 46 de obiective, cu o valoare de aproximativ 2,2 miliarde de euro. Cifrele arătau ambițios pe hârtie.

În realitate, pe măsură ce termenul-limită din 31 august 2026 se apropia, lista s-a topit constant, proiect după proiect, fiecare victimă a acelorași blocaje descrise de premier: proceduri greoaie, lipsă de personal calificat în achiziții publice și construcții, decizii amânate la nivel local sau central.

La un moment dat, doar șapte proiecte mai păreau să aibă șanse reale de finalizare în timp util. La începutul lunii august erau în construcție opt spitale, unele aproape gata, altele abia pe ultima sută de metri, precum secțiunea din proiectul Mama și Copilul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde doar o parte din lucrări vor fi decontate prin PNRR, restul revenind Programului Operațional Sănătate.

Practic, din 46 de spitale imaginate inițial, statul român ajunge să finalizeze prin PNRR un număr care se numără, la propriu, pe degetele unei singure mâini. Pentru proiectele care nu mai puteau respecta termenul PNRR, soluția găsită a fost mutarea finanțării către un alt program european. În noiembrie 2025, nouă proiecte au fost transferate către Programul Sănătate 2021 – 2027.

Este o veste bună în sensul că investițiile nu sunt abandonate definitiv, spitalele nu dispar de pe hârtie. Dar este, în același timp, dovada clară a unui eșec de sincronizare: România nu a reușit să transforme la timp banii europeni în clădiri, echipamente și servicii medicale reale, așa cum promisese încă din 2021. Mutarea finanțării dintr-un program în altul înseamnă, în practică, ani suplimentari de așteptare pentru comunitățile care aveau nevoie de acele spitale acum, nu peste încă un ciclu bugetar european.

O oportunitate istorică, ratată parțial

Dincolo de cifre și de programe europene cu denumiri tehnice, eșecul are un cost concret: pacienți tratați în continuare în saloane vechi, secții de urgență supraaglomerate, personal medical care lucrează în condiții pe care investițiile PNRR trebuiau să le schimbe radical. Fiecare an de întârziere administrativă s-a tradus, pe teren, în același sistem sanitar subfinanțat cronic despre care se vorbește de două decenii.

Redirecționarea banilor către alte sectoare, oricât de justificată tehnic prin necesitatea absorbției, rămâne o decizie cu efecte directe asupra calității actului medical pentru milioane de români.

PNRR trebuia să fie fereastra prin care sistemul sanitar românesc recupera decenii de subfinanțare cronică. În loc de asta, bilanțul arată ca o listă de scuze administrative: capacitate redusă, specialiști puțini, decizii întârziate. Banii nu s-au pierdut cu totul, e adevărat, dar timpul alocat inițial sănătății s-a scurs, iar spitalele rămase pe dinafara calendarului PNRR vor trebui construite din alte surse, cu alte termene și, foarte probabil, cu alte întârzieri.

Recunoașterea făcută de Bolojan nu repară nimic din ce s-a pierdut pe drum, dar are cel puțin meritul de a pune, oficial, un diagnostic corect peste una dintre cele mai mari ratări administrative ale ultimilor ani.

Gabriel MICU