România menține orașe-fantomă pe hârtie în timp ce legea care ar putea economisi sute de milioane este ignorată de peste 20 de ani

De mai bine de două decenii, România funcționează într-o realitate administrativă falsă, iar regiunea Sud Muntenia nu face excepție. Legea 351/2001 stabilește clar criteriile pentru statutul de comună, oraș sau municipiu, dar autoritățile locale continuă să o ignore. Zeci de localități cu populații sub pragul legal funcționează ca municipii sau orașe, consumând resurse importante din bugetul public.

Aplicarea legii ar putea genera economii semnificative, însă subiectul rămâne un tabu politic păstrat artificial pentru interese electorale.

Legea 351/2001 prevede că un oraș trebuie să aibă minimum 5.000 de locuitori, iar un municipiu cel puțin 25.000, cu infrastructură de bază: apă, canalizare, unități sanitare și spații culturale. În Sud Muntenia, mai multe orașe și municipii nu respectă aceste criterii. În Călărași, municipiul titular se încadrează în standarde, însă localitatea Oltenița, cu aproximativ 20.000 de locuitori, nu atinge baremul legal pentru municipiu.

În Ialomița, Urziceni are puțin peste 15.000 de locuitori, iar alte orașe mici rămân în categoria urbană doar pe hârtie. În Teleorman, orașe precum Zimnicea și Roșiori de Vede au populații sub pragul legal pentru oraș, dar mențin structurile administrative complete. În Giurgiu, Bolintin-Vale și alte localități mici funcționează ca orașe, consumând bugete disproporționat de mari.

În Argeș și Dâmbovița, în ciuda dezvoltării regionale, există orașe care ar trebui retrogradate, însă ele continuă să beneficieze de fonduri ca și cum ar fi municipii sau orașe mari.

Economiștii avertizează că menținerea acestei urbanizări pe hârtie afectează serios bugetele județelor din Sud Muntenia. Retrogradarea localităților care nu respectă legea ar putea genera economii de sute de milioane de lei anual, prin reducerea numărului de posturi administrative și recalibrarea salariilor pentru primari, viceprimari și consilieri locali.

Diferența dintre cheltuielile unui oraș și ale unei comune variază între 2 și 5 milioane de lei anual, în funcție de mărimea localității și serviciile oferite. Aplicarea strictă a legii ar însemna realocarea eficientă a fondurilor, inclusiv a banilor europeni și naționali destinați infrastructurii urbane, către comunități cu adevărat dezvoltate.

Principala piedică în aplicarea legii este interesul electoral. Retrogradarea unor localități ar duce la dispariția unor posturi politice, reducând rețelele de influență ale partidelor și baronilor locali. Profesorul de economie Cristian Păun subliniază că o mare parte din municipiile României nu respectă legea. În Sud Muntenia, situația este similară: jumătate dintre orașe ar trebui retrogradate, dar nimeni nu se atinge de problemă. Totul ține de încăpățânare politică, nu de binele comunităților.

În timp ce alte state europene și-au reorganizat teritoriul pentru a crea zone urbane eficiente, Sud Muntenia păstrează structuri administrative costisitoare și artificiale. Comunități reale, cu populații semnificative, rămân blocate în statut de comune, în timp ce fonduri publice sunt risipite pe orașe-fantomă. România are o lege care ar putea reduce drastic cheltuielile, dar refuză să o aplice.

În județele Sud Muntenia, banii publici continuă să se scurgă în administrații care există doar pe hârtie, în timp ce orașele și comunele cu adevărat dezvoltate se confruntă cu resurse limitate.

Marius BĂDRĂGAN