Joi, 6 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia – Biroul Rutier au desfășurat o serie de activități informativ-preventive dedicate preșcolarilor de la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din municipiul Slobozia – Grădinița cu program normal. Aproximativ 65 de preșcolari au avut oc
La finalul lunii februarie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au desfășurat o activitate preventiv-educativă la Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului“ din municipiul Slobozia. În cadrul întâlnirii, oamenii legii au abordat subiecte esențiale pentru sigu
În luna februarie a anului 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a demonstrat un angajament deosebit față de siguranța cetățenilor, desfășurând un număr semnificativ de misiuni de ordine publică și intervenție rapidă. Efectivele Jandarmeriei Ialomița au avut ca obiective principale creșt
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ialomița a prezentat bilanțul activității desfășurate în 2024, evidențiind progresele înregistrate în prevenirea și combaterea infracționalității. Raportul anual arată o scădere generală a criminalității cu 3% față de anul precedent, iar acțiunile desfășurate
În data de 11 februarie, este marcată Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, un sistem esențial pentru asigurarea intervenției rapide în situații care pun în pericol viața, sănătatea, ordinea publică, proprietatea sau mediul. Acest serviciu vital permite cetățenilor să solicite ajutor în caz d
Anul 2024 a fost un an al progresului și al investițiilor strategice pentru județul Călărași. De la infrastructură și sănătate până la educație, turism și asistență socială, autoritățile locale au implementat proiecte esențiale care contribuie la dezvoltarea comunității. Peste 7 milioane de lei au f
Organizația Salvați Copiii și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE), cu sprijinul Banca Transilvania, au lansat proiectul pilot de orientare vocațională și consiliere în carieră „What’s Next?” pentru anul școlar 2024-2025. Această inițiativă vizează sprijinirea
În luna ianuarie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a desfășurat un amplu efort pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor. Creșterea gradului de siguranță prin asigurarea măsurilor de ordine la evenimente cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în s
Reforma Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva este un imperativ recunoscut de toți factorii implicați, de la angajații instituției până la societatea civilă și autoritățile de mediu. Creșterea performanței financiare și eficientizarea administrativă sunt obiective esențiale, dar o reformă reală nu p
La finalul lunii ianuarie, jandarmii ialomițeni au sărbătorit Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli alături de elevii Colegiului Național „Grigore Moisil” din Urziceni. Evenimentul a fost organizat în cadrul unei campanii de conștientizare și prevenire a violenței în mediul educațional, derula
Autoritățile locale continuă procesul de modernizare al municipiului Călărași, căci se știe de-acum că primarul Marius Dulce este omul faptelor și nu doar al vorbelor goale, aruncate adeseori de politicieni în vânt. Drept dovadă stau fondurile europene atrase în perioada în care edilul a ocupat acea
Joi, 23 ianuarie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, a avut loc prezentarea bilanțului activității desfășurate în anul 2024. Colonelul DOBRE Costel-Marius, inspectorul șef al I.J.J. Ialomița, a prezentat rezultatele obținute de instituție în prezența cadrelor unității. Prin int
Registrul Auto Român (R.A.R.) a lansat un avertisment important pentru cetățenii care doresc să obțină Certificatul RAR Auto-Pass, un document esențial pentru verificarea istoricului unui vehicul, în special a kilometrajului. Emis exclusiv de R.A.R., pe baza Legii nr. 142/2003 și a OMTI nr. 210/2024
Serviciul Comunitar Pașapoarte Călărași a înregistrat în anul 2024 o scădere de 14% a cererilor de pașapoarte comparativ cu anul anterior, primind un total de 9.474 solicitări față de cele 11.017 din 2023. Această diminuare se reflectă în toate categoriile de documente emise și procese gestionate de
Programul „Permis pentru viitor” își deschide porțile pentru tinerii din medii defavorizate, oferindu-le șansa de a obține finanțarea necesară pentru școala de șoferi. Ajuns la cea de-a 10-a ediție, acest program își propune să sprijine tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani să obțină permisul de c